In ultimele pagini din Timpul regasit (publicat
in 1927), Proust afirma ca si-a petrecut intreaga viata scriind
"aceasta carte esentiala, singura carte adevarata". Asadar, scrierea a
ceea ce citim sub titlul In cautarea timpului pierdut nu
insemna, pentru el, decat lectura acestei "carti launtrice" - expresia
cea mai rafinata a mitului estetizant al vietii intelese ca proiect de
conversie ontologica si traite ca opera de arta.
Acest mit
organizeaza intr-un chiasm paradoxal si tragic raporturile normale
dintre viata si opera, dintre scriere si lectura: existenta,
"conceptie" si "gestatie cerebrala", lenta si obscura (conform unui
model alchimic conservat ca reziduu gnostic în inconstientul lui
Proust), devine "scriere" interna, pe care "opera" o ajuta sa se nasca
si sa se desfasoare in deplina evidenta a limbajului prin virtutile
unei "lecturi" maieutice. Cornel Mihai Ionescu