Kawabata este primul scriitor japonez caruia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatura (1968). Povestirile lui au frumusetea unor stampe japoneze si simplitatea inselatoare a artei Extremului Orient.

    Textul care da titlul volumului – Dansatoarea din Izu – este considerat la pièce de résistance; singuratatea si prima dragoste, cautarea de sine, granita precara dintre inocenta copilariei si constiinta propriei sexualitati – acestea sunt temele predilecte ale povestirii. Cand un tanar ce incearca sa-si exorcizeze sentimentele de tristete si dezamagire porneste intr-o calatorie, ea se dovedeste a fi cu adevarat initiatica – pe parcusul acesteia se va indragosti fara scapare de o frumoasa dansatoare. Insa cand, vazand-o goala din intamplare, va afla ca ea nu a intrat inca in adolescenta, va incepe o lupta sfasietoare intre dorinta si sentimentul de culpabilitate nascut din neasteptata pasiune.

Textele vizeaza emotiile de nestapanit care insotesc procesul maturizarii, melancolia declansata de marile incertitudini si sunt pline de rafinamentul, subtilitatea si ambiguitatea ce camufleaza misterul tipic scrierilor japoneze, fiind mici bijuterii stilistice perfect construite.

"Povestirile lui Kawabata se desfasoara lin, cu delicatetea unui evantai care se deschide."

(The New York Times)

"Temele abordate de Kawabata, ca si mijloacele sale stilistice reprezinta insasi chintesenta Japoniei." (Telegraph)

"Sunt putini scriitori in lume care ar putea sa creeze imagini atat de puternice in atat de putine cuvinte." (San Francisco Chronicle)

"Kawabata are in proza scurta acelasi rol pe care l-au avut Klee in pictura si Webern in muzica, demonstrand cum cea mai profunda experienta poate fi exprimata in cea mai simpla forma. Povestirile lui par a fi rezultatul aceluiasi tumult interior din care se naste si poezia." (Kenneth Koch)