Misterul masinutelor chinezesti

Misterul masinutelor chinezesti este o colectie de patruzeci de povestiri interconectate si tot atitea episoade din viata unui (viitor) scriitor, nu neaparat cel care si-a pus numele pe coperta, dar nici foarte diferit de el. Patruzeci de povestiri care se pot citi asemenea unor capitole de roman si in care memoria si fictiunea, nostalgia si suferinta se completeaza reciproc pentru a forma un univers personal populat cu tot felul de creaturi, cind blinde, cind fioroase, cind amuzante, cind melancolice, cind protectoare, cind reci, cind pur si simplu ciudate. 

„Torturat, ca noi toti, de un irepresibil sindrom Peter Pan, Florin Irimia porneste, in Misterul masinutelor chinezesti, in cautarea propriilor «à côte de chez…». Adica isi retraieste, scriind, propria copilarie petrecuta in decorul sordid al ultimului deceniu comunist, transmutind viata imediata a copilului intr-o introspectie de multe ori dureroasa.

Caci nu atit multimea de intimplari comice si de «faze», cum ar spune Ovidiu Verdes, pe care autorul si le aminteste, povestindu-le cu un talent si o placere evidente, sint partea cea mai intensa a cartii, ci cautarea obsedanta a vechilor traume, a crapaturilor din portelan, a punctelor freudiene de calcifiere din propria biografie, atita vreme refulate, prin care autorul isi citeste, ca-n liniile din palma, viata actuala. Florin Irimia nu cauta copilul pierdut, copilaria pierduta, ci, prin ele, se cauta pe sine insusi. In acest proces, fictionalizarea, mergind pina la construirea amintirilor-paravan si la modelarea intimplarilor in sens estetic, este uneori evidenta si necesara: un cosmar stravechi, cu mama care-si decapiteaza fiul, e retrait in realitate odata cu moartea tragica a acesteia. O intimplare de o mare cruzime, cea a descoperirii de catre copil a jucariilor care nu erau pentru el, il aduce-n lumina pe tata, marele histrion al cartii, cel care schimba masti si femei ca un prestidigitator. Ei sint cu adevarat eroii «misterelor» lui Florin Irimia, drama divortului parintilor (mai curind pusa-n scena decit cu adevarat rememorata) e adevarata miza, de o tristete de multe ori insuportabila, a cartii sale.

Dincolo de toate acestea, povestirile din volum respira o ingenuitate, o naturalete, o lipsa de fasoane literare care mie mi-au amintit de cartile lui Cezar Paul-Badescu si mi-au placut mult. Sper sa placa si cititorilor.” (Mircea Cartarescu)