Premiul „Cartea anului 2010”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul
Premiul pentru Eseu, memorialistică, publicistică al revistei Observator cultural pe anul 2010
Premiul special al ediţiei 2011 a Premiilor USR
„Romanul unei educaţii”, cum îl subintitulează autorul, Amor intellectualis relatează povestea unei maturizări intelectuale şi sentimentale pe fundalul unei epoci tulburi, cea a instaurării şi consolidării regimului comunist. Adolescenţa eroului îndeosebi, cu iniţierile ei – primele experienţe erotice, căutările intelectuale, tensiunea dintre spiritual şi trupesc –, prilejuieşte pagini pe cît de savuroase prin pitorescul lor, pe atît de convingătoare prin francheţe. La fel şi galeria portretelor zugrăvite: ale prietenilor, dar şi ale discipolilor şi apropiaţilor marelui T. (Tudor Vianu), legaţi de acesta prin amor intellectualis magistri. Treptat, istoria personală se estompează, pentru ca în prim-plan să treacă o altă poveste, dramatică, despre dispariţia unei lumi şi a unei generaţii...
Editie: Brosata/ Mata
An aparitie: 2017
Limba: Romana
Autori: Ion Vianu
ISBN: 9789734669776
Format: 13x20
Nr. pagini: 344
Titlu original: