"Se întâlniră totuşi într-o zi de duminică din întâmplare, la un colţ de stradă, unde îşi ieşiseră înainte, lovindu-se aproape în mers. Fură amândoi de o bucurie exuberantă. Adriana avea obrajii roşii de frig şi mergând se înveselea de orice, de zgomotul maşinilor, de semnele agenţilor de circulaţie, de scârţâitul şoşonilor în zăpadă.
Coborau pe Bulevardul Elisabeta spre Cişmigiu şi schimbau cuvinte întâmplătoare despre orice le ieşea în cale, jucându-se cu vorbele cum s-ar fi jucat cu bulgării de zăpadă. Se opreau să vadă fotografiile la cinematografele din drum, să citească cu glas tare afişele, să se mire de fructele fabuloase ce se vedeau în lăzi cu vată în vitrina unui magazin din colţ. Râsul Adrianei suna distinct şi se lovea parcă de aerul rece, ca de un clopot de sticlă.
Era în stradă o sonoritate, limpede, netă, aşa cum trebuie să fie pe culmi de piatră, iarna: vorbele treceau prin aer materiale, sunetul tramvaielor rămânea undeva suspendat în văzduh, şuieratul gardistului era lung ca un lanţ de gheaţă căzând pe piatră. Adriana, înfruntând gerul, îşi lăsă în jos gulerul mantoului de blană, ca să prindă, pentru curata bucurie a urechii, acel joc de sunete albe."
An aparitie: 2013
Limba: Romana
Autori: Mihail Sebastian
ISBN: 9786068395395
Format: 14x20 cm
Nr. pagini: 188
Titlu original: