Djamilia

„Cea mai frumoasă poveste de dragoste din lume“ (Louis Aragon)

Romanul lui Aitmatov proiectează silueta unei iubiri clandestine pe fundalul unui sătuc de câmpie din Kârgâzstanul sovietic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un cer palid de toamnă veghează pașii a doi călători misterioși pe o cărare din pământ bătătorit care traversează stepa roșcată, plină de tufe de pelin. Dacă în tabloul pictorului kârgâz urmele celor doi devin tot mai palide pe măsură ce drumul se pierde în zare, în memoria lui reînvie perioada adolescenței și amintirea Djamiliei, tânăra exuberantă care i-a servit drept inspirație. Seit era fratele mai mic al bărbatului care se căsătorise cu Djamilia cu numai patru luni înainte să înceapă războiul și să fie chemat pe front. În acea perioadă de colectivizare a gospodăriilor, oamenii rămași acasă se străduiau să respecte cu strictețe cotele de cereale, lucrând fără încetare la colhoz.

Seit era unul dintre băieții de cincisprezece ani care ducea pe umerii lui slăbuți tot greul muncilor de la țară. Alături de el, Djamilia muncea vârtos, cu elan, ca un bărbat. Dar spiritul ei liber, voioșia și neobrăzarea care i se citea în ochii pătrunzători o făceau să iasă în evidență în acest sătuc din Asia Centrală și să fie privită cu neîncredere de unii săteni. Odată cu întoarcerea în sat a lui Daniar, un soldat infirm, viața Djamiliei ia o altă turnură. Vântul care gonește norii iuți și pestriți din tabloul lui Seit pare a surprinde zbuciumul a ceea ce s-a întâmplat în continuare.