Autobiografia lui Charles Darwin. Urmata de fragmente din Calatoria unui naturalist in jurul lumii

Humanitas
49,00 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: SKU59841 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Amintirile lui Charles Darwin, scrise pentru „copiii şi nepoţii mei“, deschid o perspectivă revelatoare asupra vieţii şi gândirii unui savant care a revoluţionat nu doar studiul naturii, ci şi felul în care ne vedem pe noi înşine. Această versiune completă a Autobiografiei restituie pasajele – considerate prea radicale – cenzurate de familie la momentul primei publicări. Darwin îşi zugrăveşte devenirea pe fundalul unui tablou mai amplu al vieţii intelectuale victoriene, alternând expuneri esenţiale, precum aceea despre credinţa religioasă, cu relatări anecdotice.

Autobiografia este întregită în acest volum cu o selecţie reprezentativă din jurnalul ţinut de Darwin în timpul călătoriei sale în jurul lumii la bordul vasului Beagle (1831–1836). Dacă înaintea acestei expediţii tânărul absolvent al Universităţii Cambridge cocheta cu ideea de a deveni preot de ţară, periplul de cinci ani prin nenumărate ţinuturi l-a făcut să pună la îndoială multe dintre credinţele acceptate despre om şi Pământ şi l-a condus în cele din urmă la elaborarea celebrei sale teorii a evoluţiei prin selecţie naturală. Relatările lui Darwin despre băştinaşii din Ţara de Foc, despre marele cutremur produs pe teritoriul chilian în 1835 sau despre speciile observate în arhipelagul Galápagos constituie nu doar un document unic în istoria ştiinţei, ci şi un fascinant jurnal de călătorie.

Sentimentul dominant ce răzbate atât din Autobiografie, cât şi din Călătorie este cel al uimirii în faţa lumii naturale şi al entuziasmului nemărginit pentru descoperirea ştiinţifică. De peste un secol şi jumătate, figura lui Darwin este caricaturizată în necunoştinţă de cauză, iar ideile sale sunt supuse unor nesfârşite răstălmăciri. Mărturiile fundamentale reunite în acest volum, însoţite de numeroase ilustraţii, îi prilejuiesc cititorului un contact direct şi nemistificat cu savantul, gânditorul şi omul Charles Darwin.

Pe copertă: Gravură colorată după un desen de John James Audubon, 1838
Pe forzaț: Harta lumii cu itinerarul vasului Beagle, din Ch. Darwin, Journal of researches, J. Murray, London, 1890

Editie: Cartonata//Supracoperta/Lucioasa

An aparitie: 2017

Limba: Romana

Autori: Charles Darwin

ISBN: 9789735057633

Format: 14x20cm

Nr. pagini: 312

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!