HANNAH PAKULA este o autoare specializată în biografii. A studiat la Wellesley College, la Sorbona și la Southern Meth-odist University. A scris recenzii literare pentru Los Angeles Times și New York Times; a semnat volumele An Uncommon Woman: The Empress Frederick şi The Last Empress: Mad-ame Chiang Kai-shek and the Birth of Modern China.
Hannah Pakula, care a studiat literatura comparată, și-a întâlnit personajul încă din anii liceului, trebuind să traducă un poem despre regina Maria. Apoi, în 1975, o descriere citită într-un roman a îmboldit-o să meargă și mai departe. Atunci și-a dat seama că e nevoie de o biografie deopotrivă acurată și atrăgătoare. A fost începutul unui crescendo pe care faimosul regizor Alan J. Pakula l-a descris astfel: „Pe măsură ce Hannah afla tot mai multe lucruri despre Maria — cum s-a transformat dintr-o naivă prințesă într-o adevărată forță politică a țării sale — și soția mea se descoperea ca scriitor și ca istoric.“
Ultima romantică este povestea unei vieți fără asemănare, cu regi, regine, prinți și prințese. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fi principesă născută într-o mare casă domnitoare a Europei era mai mult un neajuns decât un privilegiu. Rațiunile de stat au obligat-o și pe Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea, să accepte căsătoria cu prințul moștenitor al unui regat foarte tânăr de la porțile Orientului, România. Însă calculele capetelor încoronate și ale politicienilor s-au dovedit cu totul greșite. Ajunsă la București, Maria a descoperit că frumusețea, farmecul și inteligența o îndreptățesc să joace un rol mai important și mai folositor pentru noua sa patrie, pe care a învățat să o iubească pătimaș. Ca regină, Maria a fost simbolul dătător de speranță al României în anii grei ai Primului Război Mondial, fie mergând pe front, fie implicându-se în jocurile aparent subtile ale diplomațiilor occidentale. Ca femeie, a avut pasiuni și decepții, trebuind să lupte cu prejudecățile epocii sale. Ca mamă, a fost împlinită și a îndurat și durerea pierderii unui fiu. Ca scriitoare, a cunoscut succesul în țara ei și în întreaga lume. Ca personalitate, iradiantă și excentrică, a fost favorita presei internaționale, care a răsfățat-o cu superlative. Ca personaj istoric, a învins uitarea, chiar și în timpurile în care în patria sa nu mai era îngăduit să se vorbească despre marile simboluri și despre marile personalități. A fost, cu adevărat, ultima romantică a unei epoci irepetabile.
Editie: Brosata/ Mata
An aparitie: 2017
Limba: Romana
Autori: Hannah Pakula
ISBN: 9786065889811
Format: 15x21
Nr. pagini: 516
Serie: Carti Regale