Metoda de chitara

Grafoart
40,00 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: SKU30357 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

"Când am început scriu această metodă nu mi-am propus elaborez o lucrare ştiinţifică. Am urmărit doar prezint mai accesibil studiul chitarei şi am întocmit un plan care ofere posibilitatea unei însuşiri mai aprofundate a tuturor particularităţilor acestui instrument.
Îndelungata experienţă pe care am căpătat-o în decursul activităţii mele pedagogice, m-a înarmat cu o serie de cunoştinţe practice şi foarte folositoare pe care am dorit le expun în scris. Am depus multă sârguinţă să-mi aştern materialul acumulat într-o succesiune în aşa fel ordonată încât chiar un elev care iniţial nu ar avea nici o noţiune despre instrument poată învăţa cânte la chitară şi nu întâmpine, de la primul şi până la ultimul studiu, dificultăţi deosebite, pe care, de altfel, le întâlneşte chiar în procesul studiului.
Fără neglijez însemnătatea poziţiei mâinii stângi mi s-au părut însă întotdeauna mai importante procedeele mâinii drepte, care imprimă cântului strălucire şi siguranţă.
Poziţia acestei mâini am descris-o în partea a doua a lucrării în capitolul „Poziţii”.
Partea a treia, de o deosebită însemnătate, este alcătuită din 50 de piese, în diferite caracteristici, expuse într-o succesiune precisă.
Toţi cei care sunt animaţi de dorinţa de a învăţa cânte la chitară, studiind cu atenţie, de la început şi până la sfârşit metoda mea, vor reuşi obţină o imagine completă asupra tehnicii executării la acest instrument."(Matteo CARCASSI

Nr. pagini: 156

ISBN: 6422374000716

Format: 21x29.6 cm

An aparitie: 2008

Autori: Matteo Carcassi

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!