Vremea lucrării. Chipul lăuntric al Tradiției ortodoxe: teologie și viață

„Când omul ajunge la vederea‑lui‑Dumnezeu, atunci devine teolog adevărat, viu, teologia sa este plină de viață. În Ortodoxie dobândim adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Potrivit Sfinților Părinți, această cunoaştere nu înseamnă o simplă observare sau înţelegere raţională, nici «colectarea» unor informații despre Dumnezeu, ci însăși comuniunea în iubire dintre cel ce iubește și cel ce este iubit. Cunoașterea lui Dumnezeu, ca împărtășire și viață, este urmare a curățirii, potrivit cu lucrarea pocăinței. 

Moartea și întunecarea noastră se răsfrâng asupra întregii zidiri, aduc o răscolire a tuturor. Păcătosul este un răzvrătit, un anarhist, un dictator cumplit, care desființează libertatea semenilor săi. Urâtor al celor dumnezeiești fiind, ajunge inevitabil să urască și omul. Însă, așa cum păcatul, săvârșit în adâncul sufletului, trece dincolo de făgașul vieții personale a omului și se răsfrânge și asupra celor din jur, având, prin urmare, consecințe la nivel cosmic, la fel se întâmplă și cu Harul lui Dumnezeu. 

Sfântul Isaac spune: «Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi, căci nimeni nu s‑a suit la cer prin înlesniri.» Cruce este și iubirea pe care trebuie să le‑o arătăm celorlalți. Iubirea este prin firea ei o depășire a sinelui, kenoză, cruce. Hristos S‑a răstignit și Și‑a arătat dragostea Sa față de noi. Și noi ne răstignim în fiecare zi pentru a arăta dragostea noastră pentru ceilalți. Creștinul ortodox «luptă» cu arma iubirii. Este lipsit de arme şi totuşi întrarmat. În esență, Biserica nu are și nici nu poate avea vrăjmași, de vreme ce ea însăşi este plinătate desăvârșită și viață; are însă bolnavi, cărora încearcă să le vină în ajutor pentru a‑i tămădui. Iar un bolnav nu va putea fi niciodată un vrăjmaș. Este un bolnav care suferă de miopie duhovnicească... 

Desigur, ar putea spune cineva că toate acestea: «Să îndurăm, să iubim, să nu ne opunem!» sunt nebunie. Răspundem că întreaga viață creștină este o curată nebunie. Este o nebunie plină de sens ce tămăduiește dezechilibrul din noi și nebunia lipsei de sens din lume”. 

† Ierótheos, Mitropolitul Nafpaktosului