Maestrul de go

Kawabata considera Maestrul de go cea mai bună scriere a sa. De altfel, este şi cartea la care a lucrat cel mai mult: deşi evenimentele narate au avut loc în 1938, iar Kawabata a consemnat într-o amplă serie de articole, comandate de o importantă publicaţie japoneză, toate amănuntele partidei legendare dintre maestrul de go şi tânărul pretendent la titlu, romanul vede lumina tiparului abia în 1954. Timp de şase luni, doi adversari se înfruntă precum doi maeştri ai artelor războiului. Unul din ei, Shusai, este maestrul invincibil, care joacă partida de adio. Celălalt, tânărul Otake, este avid de glorie. Piesele sunt pietre albe şi negre, dar jocul este traversat de nenumărate nuanţe subtile. În izolarea unui han tradiţional, în mijlocul unei grădini japoneze, maestrul se agaţă cu ultimele puteri de filozofia tradiţiei. Dar, dincolo de acest sanctuar, câmpurile de orez sunt străbătute de şine de tren, iar cerul de mătase este brăzdat de avioane: timpurile s-au schimbat. Iar tânărul său adversar are de partea lui nu doar energia tinereţii, ci şi nerăbdarea şi cruzimea istoriei care îşi împlineşte mersul.