Ură, prietenie, dragoste, căsătorie

Viețile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care trezesc, răscolitor, trecutul. Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu doar din ceea ce rămâne în amintire, ci și din ceea ce a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte – până în clipa în care piesele de puzzle se regrupează subit, stârnind de cele mai multe ori suferință. Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe când erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu tabieturile lor pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar în viețile acestea există în același timp speranță, există o a doua șansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu viața, care au mers înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a reținut memoria.

„O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri toate încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă unele de altele odăile și coridoarele și cum se schimbă lumea de afară atunci când o privești prin ferestrele ei.“ Alice Munro