Inspecție

... cu doar o lună în urmă, J bătuse la ușa lui Q, simțindu‑se rău și nădăjduind că lui Q îi rămăsese niște supă de la cină. Dar noaptea trecută, în pofida faptului că avea ne‑ voie de o confirmare, el rămăsese singur lângă fereastra cea mare care dădea în Curte şi era aproape la fel de mare ca peretele.
 
Știa că fratele Q ar fi avut ceva inteligent de spus, că poate ar fi fost în stare să‑i dovedească faptul că silueta era, de fapt, o combinație nefericită de crengi, frunze și lumina lunii. Pentru că, probabil, asta și văzuse J, nimic altceva decât o combinație de obiecte inerte, fără inteligență.
 
Totuși, J simțea că în acea pădure exista inteligență. J simțea viață acolo. Sau ceva de genul ăsta. „Te simțeai supravegheat, exact așa te simțeai.”
 
— Cred că a fost din cauza apropiatului schimb de etaj, a cugetat J cu voce tare. Am crescut alături de D, L și Q. Și să fiu mutat, dintr‑odată… Știu și eu?
 
Sunt de acord că Părinții procedează corect astfel, pentru a promova experiențe noi, pentru a clădi noi legături, dar, totodată, e și nițel… J a simțit piele rece pe umăr.
 
— Un pic pierdut? a întrebat T. A. T. A. Cu blândețe, T. A. T. A. l‑a răsucit ca să ajungă față în față. Becul atârna direct deasupra capului bărbatului, dar anumite părți ale feței lui rămâneau ascunse în întuneric.
 
J s‑a gândit că tot chipul lui T. A. T. A. părea acoperit de păr, de parcă umbrele proiectate acolo erau, de fapt, barba crescută peste măsură, în‑ tinzându‑se până la ochii lui sclipitori, ba chiar ajungând și mai sus, până la chica deasă de pe cap, dată pe spate.
 
— Da!
 
J a înghițit în sec...
 
.........
 
... un sunet aproape la fel de familiar precum însuși cuvântul Inspecție, când răzbătea, pe un ton ascuțit, din unica boxă aco‑ perită cu plasă de oțel prinsă în peretele holului. Collins și Jeffrey şi‑au scos lupele de la brâu și au avansat. T. A. T. A. s‑a retras, însă nu tocmai până la birou.
 
Întorcându‑se cu fața către Inspectori, J l‑a simțit pe T. A. T. A. aproape de el, nemișcat, cu brațele încrucișate la piept și cu mănușile de piele ținând strâns mânecile jachetei sale roșii. Și Collins, și Jeffrey îl priveau pe T. A. T. A. cu aceeași expresie pe care J își imagina că el însuși o avea pe chip.
 
Un pic mai mult decât confuzie. Și nu prea departe de teamă. T. A. T. A. nu mai supraveghease niciodată o Inspecție atât de aproape. De ce tocmai acum? „Isterie”, şi‑a răspuns J în gând și a hotărât că aceasta era ultima oară când se mai gândea la aşa ceva.
 
Nu erau decât crengile care atârnau până jos ale Copacului Misterelor. Lucruri la fel de naturale precum cireșii din Pepinieră. Iar un frate mort ghemuindu‑se în miez de noapte era… era… un gând isteric. Nu! Nu ascundea nimic, pentru că, pur și simplu, nu era nimic de ascuns...