Când te lovesc

musai
44,00 Lei
In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: C47176 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Scrisă pe tonul unei femei nedreptățite, care s-a săturat de rolul de soție abuzată și caută să-și recâștige statutul de scriitoare emerită, Când te lovesc este o carte ce ar putea fi încadrată la definiția curajului.

 

O prezentare zguduitoare a vieții conjugale tradiționale din India zilelor noastre, Când te lovesc sau Portret al scriitoarei ca tânără soție spune povestea unei femei pentru care căsătoria – văzută prin ochii ei ca un contract al dragostei – se transformă într-un contract al posesiunii în ochii bărbatului de lângă ea. Sedusă prin discuții pe teme politice – și poetice – tânăra soție, îndrăgostită până peste cap de soțul ei, profesor universitar cu convingeri comuniste radicale și tradiționalist până în pânzele albe, înțelege la foarte scurt timp de la căsătorie că acesta nu s-ar da în lături de la nimic petru a o reduce la versiunea lui de femeie ideală: casnică, fără viață socială, fără viață academică, fără libertatea de a-și scrie articolele, întotdeauna sub cuvântul și principiile lui, niciodată în afara razei lui vizuale, de unde n-ar mai putea să-i ordone cum să se îmbrace, cum să (nu) se machieze, cum să se poarte.

Printr-un discurs feminist răscolitor, Când te lovesc vorbește despre metamorfoza dragostei când încrederea și respectul unei vieți conjugale sunt gâtuite de teamă și violență în toate formele ei.

 

„Feroce și imposibil de uitat.” Culturefly

 

„Scriitura însuflețită, pătrunzătoare și explicită a Meenei Kandasamy transformă Când te lovesc într-un triumf.” The Guardian

 

„Romanul acesta ne spune că atâta timp cât societatea nu le ascultă pe femei, nicio femeie nu va fi cu adevărat în siguranță.” Kirkus Reviews

 

„Sondarea minuțioasă pe care Kandasamy o face în cele mai subtile forme ale abuzului și în urmările sale e un semnal de alarmă prin care ne îndeamnă să le credem și să le sprijinim pe femei.” Booklist

 

„Irezistibil și mistuitor.” The New York Times Book Review

 

Când te lovesc este un roman tăios și arzător, pe care n-o să-ți fie atât de ușor să-l uiți.” Fore Word Reviews

 

„Citește această carte ca pe un lung poem în proză, ca pe un imn feminist, ca pe un experiment cu viața. Dar citește-o orice-ar fi.” The Daily O

 

„Am învățat că ceea ce este lăsat nespus vorbește mai tare decât orice este exprimat în cuvinte. Textura romanului sugerează și teoretizează violența, dar nu o dezvăluie niciodată. Îmi amintesc că mi-am notat la un moment dat în jurnal: cum am de gând să scriu acest roman, cum aș putea să scriu despre viol și despre violență? Cred că o parte din scopul unor asemena orori este de a pedepsi, dar și de a dezonora femeia. Așa că mi-am notat: voi scrie într-un mod prin care să nu dezonorez. Voi scrie în același mod în care am trăit această experiență: purtându-mă cu o infinită grație. De aceea cititorul este ferit de toate ororile, chiar dacă violența rămâne în fundal.” - Meena Kandasamy

 

Câteva citate care te-ar putea interesa:

„Speranţa e vocea binevoitoare din capul meu care mă împiedică să plec. Speranţa e trădătoarea care mă ţine legată de căsnicia asta. Speranţa că mâine lucrurile se vor schimba în bine. Speranţa că el va renunţa în cele din urmă la violenţă. Speranţa – conform clişeului – e ultima care moare. Câteodată îmi doresc să fi murit prima, să mă fi părăsit fără nici un bilet de adio sau o ultimă îmbrăţişare, forţându‑mă să acţionez.“ 

 

„Căsătoria nu e în capul listei cu lucruri pe care le vreau de la viaţă. Nu acolo se termină lumea, nu ăsta e apogeul dragostei.“ 

 

„Violenţa nu e vizibilă. Nu stă scrisă pe faţa mea – bineînţeles că are grijă să‑mi lovească doar corpul cu pumnii. Atâta timp cât o femeie nu poate vorbi, atâta timp cât cei cu care vorbeşte nu ascultă, violenţa nu are sfârşit.“ 

 

„Dă‑mi voie să‑ţi spun ceva care contrazice înţe­lepciunea populară. Dragostea nu e oarbă; doar se uită în locul greşit.“ 

„Câteodată ruşinea nu sunt bătăile, nici violul. Ruşinea înseamnă să fii supusă la judecată.“ 

 

„Îmi dau seama că ăsta e blestemul statutului de victimă, să te simţi obligat să‑i acorzi abuzatorului tău o nuanţă adecvată de bunătate.“

 

„Îmi reamintesc de noţiunea fundamentală care rezumă ce înseamnă să fii scriitor. Scriitorul e cel care controlează naraţiunea.“

An aparitie: 2022

ISBN: 9786067107494

Titlu original: When I Hit You or, A Portrait of the Writer as a Young Wife

Limba: Romana

Autori: Meena Kandasamy

Editie: Brosata/Lucioasa

Format: 13.5x20cm

Nr. pagini: 320

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!