De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu

      Luându-l pe om de mână, credinţa îl aşază în faţa lui Dumnezeu. Un astfel de om se înalţă mai presus de lume: sub picioarele lui se află întunecatul haos al îndoielii, al necredinţei, al rătăcirilor, al filosofărilor îngâmfate şi totodată deşarte, la fel cum sub picioarele celui ce -a urcat pe vârful unui munte înalt se află nori, stânci, prăpăstii, cascade care vuiesc şi saltă din stâncă în stâncă.
     Viaţa pământească e o călătorie ce nu se întrerupe nici măcar o clipă. Mergem, mergem, şi dintr-o dată se deschid porţile veşniciei, şi ne pierdem în întinderea ei neînchipuită, aşa cum minunat grăieşte Sfântul David: străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale (Ps. 118, 19). Chiar aşa: legea lui Hristos este ca un fir pe care urmându-l ieşim din labirintul întunecat al vieţii pământeşti în veşnicia cea fericită.
Să fiţi sănătoşi şi să propăşiţi!
Sfântul Ignatie Briancianinov