În vara anului 1791, după ce compusese mare parte din Flautul fermecat, Mozart primeşte vizita unui personaj enigmatic care îi comandă un Recviem. Avea să moară patru luni mai târziu, în condiţii pe care mulţi le-au considerat suspecte – şi de aici o legendă care a crescut vreme de două secole, culminând cu Amadeus, piesa lui Peter Shaffer, după care Forman a făcut filmul de mare succes.
H.C. Robbins Landon, unul dintre cei mai celebri specialişti în Mozart, dă la o parte vălul mitic ţesut în jurul morţii compozitorului şi urmăreşte în detaliu ultimele sale luni de viaţă, reconstituind cu multă fineţe o epocă şi o lume muzicală – şi ne demonstrează că adevărul e mai straniu şi mai interesant decât mitul.