Adolf Hitler. Însemnări intime și politice (vol.2)

Corint Istorie
59,90 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: C46358 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Primul volum al Însemnărilor intime și politice a fost consacrat perioadei cuprinse între iulie 1941 și martie 1942. În acele aproximativ nouă luni, conflagrația a căpătat o anvergură mondială, dictatorul german reafirmându-și de nenumărate ori hotărârea de a-și duce la îndeplinire planul imperialist și punând la punct, în secret așa-numita Soluție finală.

Acest al doilea volum cuprinde însemnările făcute de secretarii lui Hitler între martie 1942 și noiembrie 1944. Este un interval de timp caracterizat prin schimbarea evidentă a raportului de forțe dintre părțile beligerante, când discuțiile cu privire la actualitatea militară se răresc, iar nostalgia își face simțită prezența. Între două diatribe, militarul se trezește visând la pace.

Fără a ține seama de realitățile geopolitice, ideea rasistă a creării unui Reich pe continent în contrapondere la Imperiul Britanic ajunge să-l obsedeze pe Hitler până la orbire, astfel încât însemnările se opresc pentru o vreme la 7 septembrie 1942. Ele se vor relua sporadic abia în iunie 1943, pentru a se încheia definitiv la 30 noiembrie 1944, cu cinci luni înainte de moartea dictatorului.

Însoțite de un foarte bogat aparat critic, Însemnările dezvăluie concepția politică, filosofică și strategică a conducătorului Germaniei naziste, furnizând elementele necesare înțelegerii ideologiei și deciziilor luate de acesta inclusiv în calitate de comandant militar.

„ Adolf Hitler este, în istoria Răului, un personaj emblematic. La aproape opt decenii de la căderea regimului său și de la moartea sa, după zeci sau sute de mii de texte, studii, documentare sau volume care l-au avut drept subiect, Hitler rămâne pe mai departe, în egală măsură, disprețuit și interesant din punct de vedere comercial. Acest al doilea volum al Însemnărilor fostului führer va continua, așadar, să ne uimească din motive diverse.ˮ  • Adrian Cioroianu

Editie: Brosata/Lucioasa

An aparitie: 2021

Limba: Romana

Autori: ADOLF HITLER FRANÇOIS DELPLA

ISBN: 9786060880059

Format: 13x20cm

Nr. pagini: 648

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!