În 1937, scriitorul britanic Sacheverell Sitwell a fost invitat de familia de vechi boieri Callimachi să ne viziteze ţara. Rod al unui aranjament privat, călătoria unui cetăţean britanic atât de cultivat şi de pătrunzător s-a dovedit mai fructuoasă decât orice acţiune de propagandă culturală pusă la cale de vreun minister de resort. Peste nici un an, Sitwell a publicat la Londra volumul Roumanian Journey, splendid tipărit şi legat, îmbogăţit cu fotografii în alb-negru de o frumuseţe extraordinară, pe care ediţia de faţă le recuperează în bună parte. Cartea lui Sacheverell Sitwell este un document complex şi emoţionant despre România interbelică, aşa cum apare ea unui călător străin, şi nu cum suntem prea adesea tentaţi să o supraidealizăm dintr-o perspectivă prea românocentristă. Este o Românie aflată, la acea vreme, la cea mai mare întindere teritorială şi, în consecinţă, la cea mai diversă înfăţişare culturală şi etnografică, un regat prosper şi tolerant, deopotrivă modern şi tradiţional, în care toţi locuitorii săi trăiesc în linişte şi pace. Şi totuşi interesul documentar al acestei cărţi aproape că este pus în umbră de emoţia sfâşietoare de a descoperi, prin ochii unui călător străin, un paradis pierdut pentru totdeauna.
SACHEVERELL SITWELL (1897–1988) face parte din celebra „Triadă Sitwell“, sau, cum a fost numită în cercurile intelectuale londoneze interbelice excentrica asociere culturală a fraţilor Sitwell, „Cuibul de tigri“.
Nr. pagini: 180
ISBN: 9789735073336
Format: 13x20 cm
An aparitie: 2011
Limba: Romana
Autori: Sir Sacheverell Sitwell
Colectia: Vintage