Cartea cu EURI

     În Cartea cu EURI, universul copilăriei este văzut de autori din mai multe perspective. Una este amintirea. Prin prisma memoriei, copilăria iese la suprafaţă sub forma unor imagini puternice, bogat structurate şi îmbibate de trecut: anii ’70-’80, cu toată încărcătura lor istorică, socială, cu o atmosferă şi personaje aproape neorealiste. Ochiul atent al copilului surprinde, ca într-un instantaneu de grup, tipologii şi peisaje, obiceiuri şi nostalgii imposibil de reprimat.
Copilăria mai este consemnată de autori şi sub forma unor confesiuni. Oameni a căror copilărie s-a petrecut în anii de dinaintea celui de-al doilea război mondial, în timpul lui sau imediat după aceea povestesc fragmente din timpul trăit la şcoală, din viaţa scursă într-o lume viu colorată, în imagini scoase parcă la dagherotip. (Se adaugă aici şi citate din documente legate de viaţa şcolară a vremii.)
      O altă direcţie o constituie, combinat, povestirea propriei naşteri (o „asamblare“ a datelor furnizate de martorii adulţi) – făcută de tineri de aproximativ douăzeci de ani, dar şi relatarea, cu amănunte puternic evocatoare, uneori picante, alteori înduioşătoare, a unei naşteri trăite de o mamă.
Nu în ultimul rând, universul copilăriei străpunge conformismul adultului „educat” şi oferă un experiment inedit: autorii au formulat întrebări, iar nişte copii din clasele primare au răspuns. Rezultatul se constituie într-un colaj semănând izbitor cu un soi de text suprarealist, dar în care cuvintele sunt spontane, „neprelucrate”, de o vioiciune intensă şi de un umor   nebun. 
      Cartea cu EURI este o provocare: la orice vârstă, copilăria propune o alternativă – schimbarea viziunii – şi îşi dovedeşte permanenţa – ea n-a trecut, s-a schimbat doar perspectiva noastră asupra timpului.