Cei trei muschetari

Litera
29,90 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: C44065 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Tânărul d’Artagnan sosește la Paris pentru a se alătura vestitului corp de gardă al regelui, dar constată aproape imediat că, din cauza firii sale impetuoase, ar trebui să se dueleze chiar cu unii dintre bărbații cărora a venit să le jure loialitate – Athos, Porthos și Aramis, trei prieteni inseparabili, cei trei muschetari.

În scurt timp parte a grupului acestora, loialitatea lui d’Artagnan față de noii săi aliați îl face să intre în conflict cu mașinațiile cardinalului Richelieu și ale lui Milady, mâna sa dreaptă. Și atunci când tânărul erou se îndrăgostește de frumoasa, dar inaccesibila Constance, se trezește aruncat într-o lume a conspirațiilor și a minciunilor, iar singurii pe care se poate baza sunt prietenii săi, muschetarii. Poveste emoționantă despre prietenie și aventură,

 

Cei trei muschetari este unul dintre cele mai influente și populare romane ale literaturii franceze. Cei trei muschetari este cel mai distractiv roman de aventuri din câte s-au scris vreodată. Personajele sale, Athos, Porthos, Aramis și d’Artagnan, au părăsit bibliotecile pentru a coborî în stradă. Mulți tineri francezi au învățat de la ei ce înseamnă insolența și prietenia, dar au descoperit și fatalitatea iubirii visând la frumoșii umeri ai lui Milady și la ochii ei aducători de pierzanie. Kléber Haedens

An aparitie: 2021

ISBN: 9786063368363

Titlu original:

Limba: Romana

Autori: Alexandre Dumas

Editie: Brosata/Lucioasa

Format: 11x16.5cm

Nr. pagini: 896

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!