Istoria este un veritabil catalog al erorilor. O mare parte dintre acestea se datorează unor oameni bine intenționați, straălucitori, inteligenți și capabili care au luat, la un moment dat, o decizie proastă. Lucrarea de față analizează cincizeci dintre cele mai grave greșeli istorice care au marcat omenirea încă din cele mai vechi timpuri. Începând cu păcatul originar, Stephen Weir își invită cititorii într-un periplu al marilor tragedii, din Antichitate și până în epoca modernă. De la Războiul Troian la Gallipoli, de la Partida de Ceai de la Boston la scandalul Enron, figuri legendare precum Cleopatra sau Nero stau în banca acuzaților alături de personaje la fel de celebre, cum sunt Winston Churchill sau Mugabe.
Stephen Weir, scriitor și publicist, a colaborat îndeaproape cu autori de renume, precum Patrick White, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, reputatul istoric militar John Keegan și marele investitor George Soros.
Nr. pagini: 256
ISBN: 9789736759086
Format: 14x20 cm
An aparitie: 2010
Limba: Romana
Autori: Stephen Weir