În această carte, Dr Nick Begich, ne prezintă o realitate tulburătoare despre performanțele uluitoare care s-au atins în domeniul controlului mental cu ajutorul noilor tehnologii și a impactului lor atât în prezent, cât și în viitor. În prima parte ne prezintă aspectul sinistru al acestor cercetări ce au avut drept scop dezvoltarea unor sisteme noi, sofisticate care să influențeze sănătatea mintală și fizică a oamenilor. Această parte îl va introduce pe cititor în unele dintre cele mai avansate proiecte din domeniul militar și civil, care implică spionaj și razboi. Amintim aici infamul proiectMKULTRA, al CIA, cel mai avansat program de control mental în care au fost implicați, pe post de cobai, mii de militari și oameni necunoscuți, unde li se administra în necunoștință de cauză, LSD şi alte droguri, spălarea creierului, deprivare senzorială, hipnoză şi multe alte tehnici de control mental.
Tot aici, autorul face referire la faimosul program HAARP și potenţialele implicaţii ale tehnologiilor avansate care pot interfera cu, sau care chiar pot prelua controlul minții, a gândurilor, emoților și conștiinţei oamenilor. Acest dispozitiv infailibil de control al minții, HAARP, este și poate constitui în același timp, cea mai periculoasă armă psihotronică de distrugere, cu o eficiență maximă, pe care omenirea a cunoscut-o vreodată. Dr Nick ne avertizează că în momentul de față descoperirile tehnologice de ultimă oră sunt, piatra de încercare pentru umanitate. În aceste momente cruciale se hotărăște dacă vom deveni sclavii noilor tehnologii ori ne vom autodistruge datorită folosirii lor în mod greșit, sau le vom aplica spre folosul nostru, moment ce va marca un adevărat salt calitativ al speciei umane, pe un nivel superior de evoluție. Direcția va fi dată de alegerea făcută.
În a doua parte ne prezintă adevaratul sens în care ar trebui să fie folosite aceste descoperiri, deschizându-ne astfel poarta către o înțelegere mai profundă a esenței ființei noastre, care ne ajută să conștientizăm cine suntem, cine vom alege să fim și ce vor deveni generațiile următoare. Găsim aici indicații în vederea îmbunătățirii performanțelor mentale și dezvoltării abilităților umane.
Nr. pagini: 256
ISBN: 9786069213711
Format: 13x20 cm
An aparitie: 2010
Autori: Dr. Nick Begich