Cum ar fi să descoperi într-o zi că mai există o persoană identică cu tine? Să simţi că lumea pe care o cunoşteai, cu care te-ai obişnuit, capătă noi coordonate, neprevăzute? Doctorul legist, Maura Isles se întoarce într-o seară acasă, de la o conferinţă din Paris, şi îi găseşte pe toţi cei apropiaţi ei şocaţi şi zdruncinaţi. Motivul - o femeie ucisă într-o maşină, chiar în faţa casei ei, îi seamănă leit, este copia ei fidelă. Acum nu-i mai rămâne de făcut decât să descopere misterul din spatele acestei femei, să dezgroape un trecut misterios şi dureros ce ţine de condiţiile în care s-a născut, scoţând la lumină, în acelaşi timp, un criminal în serie, crud şi foarte inteligent. Cartea nu este un simplu thriller, ci merge în profunzimea sufletului omenesc, înfăţişează trăiri puternice, este o adevărată luptă, luptă pentru supravieţuire, în cazul Matildei Purvis, pentru o viaţă întregită, a Maurei Isles, şi pentru adevăr, în cazul detectivei Jane Rizzoli. Aceste trei femei extraordinare îmbină armonios puterea şi sensibilitatea, duritatea şi blândeţea, tenacitatea şi ezitarea... Un roman pe care va fi greu să îl laşi din mână până la sfârşit.
Nr. pagini: 384
ISBN: 9786068251899
Format: 10.7x17.8 cm
An aparitie: 2011
Autori: Tess Gerritsen
Colectia: Carte de buzunar Rao