Al doilea volum al Enciclopediei imaginariilor explorează patrimoniul și imaginarul lingvistic din România. Autorii abordează limba română ca un element esențial în definirea identității naționale și colective și ca un instrument important de conservare a moștenirii „imateriale”, spirituale, a unei comunități. Cercetarea îmbină inovativ două perspective asupra limbii, cea patrimonială și cea a imaginarului lingvistic, cu scopul de a releva etapele fundamentale ale devenirii limbii române, precum și cîteva dintre reprezentările asupra acesteia. Volumul oferă o sinopsă istorică comprehensivă, structurată pe fluxuri imaginare transversale, care depășesc interpretările clasice ale faptelor de limbă, deschizînd noi căi de analiză.
„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)
Editie: Brosata
An aparitie: 2020
Limba: Romana
Autori: Volum coordonat de Elena Platon Consultant științific: Gheorghe Chivu Coordonator general: Corin Braga
ISBN: 9789734682560
Format: 16x23.5 cm
Nr. pagini: 504