Frecventa. Puterea vibratiei personale

Adevar Divin
30,00 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: SKU36960 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

     Prin cartea Frecvenţa, Penney Peirce – o pionieră în domeniul dezvoltării intuiţiei – ne conduce pe toţi într-un teritoriu nou, explorând dinamica energiei, a rezonanţelor personale şi a sensibilităţii noastre conştiente, care se accelerează de la o zi la alta. De multe ori, o simplă schimbare a frecvenţei personale este suficientă pentru a trece de la o stare de depresie la una de pace interioară profundă, de la teamă la entuziasm, şi de la o situaţie încurcată la o rezolvare aproape magică.
   Ştiinţa ne-a învăţat de mult timp să nu ne bazăm decât pe ceea ce putem vedea şi atinge. De aceea, de multe ori noi uităm că spiritul, gândurile, emoţiile şi corpul nostru sunt alcătuite din energie. Tot ceea ce există vibrează. Mai mult, fiecare om are o vibraţie personală care îi spune lumii exterioare cine este el şi care îl ajută să îşi modeleze propria realitate.
   În cartea
Frecvenţa, Penney Peirce te învaţă cum să îţi percepi această vibraţie personală şi cum să lucrezi în mod intenţionat cu ea pentru a-ţi transforma viaţa. Dacă vei învăţa să îţi descoperi „frecvenţa de bază” – adică vibraţia personală cea mai înaltă şi cea mai naturală, cea care corespunde sufletului tău – tu îţi vei putea maximiza luciditatea, îţi vei minimiza conflictele şi vei descoperi în tine noi talente şi capacităţi.
   Trezirea la noua realitate pe care o scoate la lumină frecvenţa din ce în ce mai înaltă a realităţii terestre te va ajuta să îţi îmbunătăţeşti dramatic relaţiile, să găseşti soluţii creatoare pentru problemele cu care te confrunţi şi să îţi materializezi o viaţă care conţine tot ceea ce îţi doreşti. Cartea
Frecvenţa te învaţă cum să îţi gestionezi „starea” energetică astfel încât să îţi împlineşti destinul şi să te bucuri de viaţa minunată pentru care ai fost creat.

Nr. pagini: 300

ISBN: 9786068080956

Format: 20x13 cm

An aparitie: 2012

Autori: Penney Peirce

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!