Cartea Iertarea: cea mai mare putere vindecătoare este scrisă într-un limbaj simplu şi accesibil. Ea explică de ce atât de mulţi oameni consideră că este atât de greu să ierte şi de ce cramponarea de durerea provocată de ceilalţi reprezintă de fapt o decizie de a suferi. Cartea analizează factorii care ne fac să refuzăm iertarea şi felul în care justifică mintea noastră acest lucru. În continuare, ea prezintă efectele secundare toxice ale incapacităţii de a ierta şi dezastrul pe care îl provoacă aceasta asupra corpului nostru şi în viaţa noastră. Dar mai presus de orice, cartea prezintă beneficiile incredibile ale acestui act simplu care este iertarea.
Autorul relatează numeroase întâmplări care au darul de a ne deschide inimile în faţa miracolelor care se pot petrece atunci când acceptăm faptul că nimeni nu merită să fie exclus de la iubirea noastră. De-a lungul cărţii sunt citate diferite aforisme care ne reamintesc de virtutea iertării şi care pot fi folosite ca afirmaţii pozitive. Repetate zilnic, ele ne pot ajuta să ne schimbăm radical viaţa, eliberându-ne de suferinţele trecutului dureros.
„Iubirea poate vindeca lumea, iar iertarea este catalizatorul care permite acest lucru. Cartea lui Gerald Jampolsky reprezintă o lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi de transformarea personală şi globală a acestei lumi”.
„Nu te limita doar să citeşti această carte. Inspiră şi expiră înţelepciunea ei în fiecare zi. Este o carte cu adevărat înălţătoare”.
„Lumea conflictuală în care trăim are astăzi mai multă nevoie de iertare ca oricând, căci fără iertare nu se poate vorbi de o vindecare autentică. Aşa cum explică pe larg Jampolsky, destinul nostru depinde adeseori de măsura în care ştim să iertăm”.
„Jerry este un promotor al păcii. Opera lui de o viaţă referitoare la iertare reprezintă fundamentul atingerii stării de pace interioară, dar şi al păcii planetare. Această carte simplă, ilustrată cu numeroase poveşti inspirate şi capabile să îţi transforme viaţa, prezintă paşii concreţi prin care ne putem dezvolta capacitatea de a ierta. Dacă vom fi dispuşi să facem aceşti paşi, spiritul nostru va renaşte, desăvârşind miracolul vindecării”.
Nr. pagini: 133
Titlu original: Forgiveness: The Greatest Healer of All
ISBN: 9789738859180
Format: 20x13 cm
An aparitie: 2008
Editie: Brosata/Lucioasa
Autori: Gerald G. Jampolsky