Aceasta nu este o carte de istorie! Nu veţi găsi în ea informaţii despre războaie, eroi, tratate secrete sau doctrine politice.
Istoria lumii de la Big Bang până în prezent este o carte de „investigaţii“. Ce drumuri am parcurs, ce tovarăşi de călătorie am avut, unde ne-am poticnit, în ce am crezut?
Şi, apoi, unde vom ajunge? Şi peste câtă vreme? Este povestea devenirii noastre şi a lucrurilor esenţiale pentru noi: climă, hrană, comerţ, religie, idei inovatoare, imperii şi culturi.
În analiza etapelor parcurse, autoarea recurge la datele şi metodele specifice studiului istoric riguros, dar şi la nenumărate informaţii despre trecut pe care le oferă, cu generozitate, ştiinţele exacte şi religia. Ni se înfăţişează astfel o viziune integratoare a devenirii speciei umane, cercetată în cadrul proceselor naturale care au loc la scară planetară, chiar cosmică.
De la apariţia universului până în zilele noastre, istoricul Cynthia Stokes Brown ne poartă într-o călătorie în care îi veţi întâlni pe primii vânători şi agricultori, pe vikingi, azteci, mongolii lui Genghis-Han, europenii Evului Mediu, dar şi cei ai revoluţiei industriale şi ai epocii contemporane, realizând o sinteză extraordinară între cunoaşterea istorică şi cea ştiinţifică.
Editie: Cartonata/Mata
An aparitie: 2011
Limba: Romana
Autori: Cynthia Stokes Brown
ISBN: 9786066000413
Format: 14x20 cm
Nr. pagini: 728
Titlu original: