Legende sau basmele romanilor

        Stilul lui P. Ispirescu seamănă cu cel popular şi prin însuşirile pur exterioare: este, în general, sobru, lipsit de podoabele atât de curente şi adesea atât de artificiale din operele culte; pentru aceasta pare aşa de natural şi de adecvat la lucrurile povestite. Grija lui pentru stil n-a depăşit limitele fireşti ale genului. A scris ca un ţaran care, având oarecare cultură şi ştiind că poveştile sale vor circula în forma, fixată pentru vecie, a cărţii, s-a simţit obligat numai să-şi cizeleze felul de a vorbi, adică să înlăture expresiile prea populare, să introducă unele construcţii mai complicate şi să amplifice fraza spre a o apropia într-o tot mai mult de modelul literar. Şi în aceasta privinţă a devedit Ispirescu înţelegerea justă pentru natura intimă a povestirii, şi nu numai a celei populare: pe povestitor îl interesează, în primul rand, evenimentele, înlănţuirea lor logică şi, pe cât posibil, dramatica, pentru a interesa şi emoţiona pe ascultător.