Miracolul din fiecare. Vindecari posibile prin cunoastere, credinta si post

Dharana
23,00 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: SKU30010 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

 

 Din moarte, omul trece în viaţa veşnică atunci când simte şi spune: „Te iubesc, Doamne!” Toate barierele trecutului se năruie atunci, omul se află în pragul mântuiri, e aproape clipa întâlnirii cu Veşnicia, de care i-a fost mereu dor în adâncul sufletului, chiar din clipa în care a părăsit-o. Nu a ştiut de ce, nu a ştiut nici măcar de ce îi este dor. Acum sunt printre noi oameni care ştiu, ar vrea să o spună tuturor, dar înţeleg că este misterul fiecărei fiinţe create de Dumnezeu, o înţelegere secretă între Cel Prea Înalt şi fiecare din copiii Lui. Ei încearcă să trezească dorinţa de Căutare, să arate că şi noi putem.

Dumnezeu nu ne părăseşte NICIODATĂ; El doar ne încearcă, pentru ca noi să redescoperim CREDINŢA şi, alături de ştiinţă, să trecem pragul MÂNTUIRII.

Din întunericul tot mai dens al istoriei, Omul se salvează prin Lumina Creaţiei pe care o regăseşte în el.

Ca şi acum aproape 2.000 de ani, omul este chemat din nou să aleagă. În vremurile pe care le trăim neutralitatea este exclusă. Nu mai putem fi neutri.

Fie viaţa noastră este ghidată de gânduri şi sentimente precum: te domin, te urăsc, te condamn, eu am dreptate, eu vreau, mi-e frică să nu-mi pierd averea, viaţa, sănătatea şi fac orice ca să le păstrez, chiar dacă trebuie să calc în picioare viaţa altora etc., fie ne orientăm existenţa după gânduri forţă precum: Te iubesc, Te iert, Te ajut, Doamne Tu ai Dreptate, Ajută-mă să fac Voia Ta.

Noi trăim în istorie, purtând mereu povara păcatelor, până ajungem la Marele Prag, dincolo de care este doar Lumină.

Mântuitorul, dintr-o Iubire pe care mulţi nu o înţelegem încă, a venit să ne arate, dacă vrem, cum să trecem Pragul, păşind în Lumină. Timpul acordat nouă a expirat. Mântuitorul este martorul ALEGERII noastre. Fie trecem în Lumină, ori rămânem în Moarte. Acum.

O mare parte din viaţa autorului acestei cărţi a fost o căutare continuă pentru găsirea răspunsurilor la întrebările pe care existenţa le pune sufletelor răscolitoare. Multe lucruri din lumea care îl înconjura şi din viaţa sa nu aveau niciun sens pentru el până când l-a întâlnit pe Valeriu Popa, cel care a reuşit să-i ofere o claritate mai mare, o semnificaţie profundă şi o înţelegere mai completă a tainelor spirituale ale vieţii.

Un al doilea învăţător spiritual pentru el este nea Ion de la Ioneşti - cum i se spune - un om modest şi de o credinţă neclintită în Dumnezeu, probată ani de-a rândul prin faptele sale şi mulţimea de oameni care îl caută neîncetat.
 Aparent cartea este structurată sub forma unor povestiri, însă ele sunt reale şi pline de învăţături din care trebuie să înţelegem că pentru noi toţi, Pământul este o şcoală unde putem dobândi experienţă pentru o transformare majoră în ceea ce priveşte cunoaşterea.
Dacă aţi ales această carte, fie l-aţi cunoscut pe Valeriu Popa sau ştiţi ceva despre activitatea lui de vindecare a omului, fie l-aţi cunoscut pe Ion Marin şi faptele sale de credinţă, ori îl cunoaşteţi pe autor sau pur şi simplu vă aflaţi deja pe calea cunoaşterii, a descoperirii şi vindecării sinelui.

 Citind această carte îţi vei schimba ideile preconcepute despre cum se poate sta nemâncat 21 de zile - astfel câştigând nu numai vindecarea fizică, ci şi transformarea mentală şi spirituală.
      Veţi găsi din învăţăturile lui Valeriu Popa precum şi din cuvintele şi parabolele lui Iisus redate cu simplitate de nea Ion de la Ioneşti, dincolo de omul simplu ascunzându-se o comoară spirituală pe care numai despietrirea inimii o poate descoperi.
        Vă las să trăiţi ceea ce este scris în carte şi să redescoperiţi forme vechi de învăţătură spirituală.

        Primiţi viaţa ca pe o experienţă creatoare şi nu uitaţi rostul ei. Dacă încă nu îl ştiţi, aflaţi-l degrabă, căci timpul e puţin. Trăiţi în bucurie prin puterea creatoare a vieţii care e spiritul.
        Autorul nu vă oferă sfaturi medicale şi nici tehnici ca formă de tratament, ci doar informaţii de natură generală şi din practica altor persoane care să vă ajute pe drumul de căutare a stării de bine.

Sanda Ştefan

Nr. pagini: 205

ISBN: 9789738975330

Format: 13x20 cm

An aparitie: 2010

Editie: Brosata/Lucioasa

Autori: Ovidiu Harbada

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!