"Duminica. Nu-i nimeni pe alee,
Si-n împietrita pace vesperala,
Stravechiul parc îmi pare-o catedrala,
Altarul ei, un strat de orhidee.
Muiat în blânda florilor sfiala,
Jos, soarele s-a mai oprit sa steie,
Cele din urma rosii curcubeie
Se frâng pe-o alba cruce sepulcrala.
Apune-apoi... Lin, una câte una,
Vin umbrele peste copaci sa cada,
Pân’ ce, târziu, din lac rasare luna.
Lumina-i rece scalda palmierii,
Când noi, ca doi eroi dintr-o balada,
Sorbim imensul cântec al tacerii... " - Apus
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.