Povestind despre atunci

     „Dorinţa de a mă povesti este enormă, monstruoasă aş zice. Există riscul de a nu mă mai putea opri. Abisuri de neîmpliniri, de erori, de dezastre consemnate sau rămase secrete duc spre necuprins o laică spovedanie având ca obiect strict limita: mărturia la bară a unui român posesor al unui anumit merit. Acela de a fi trăit de-a lungul a trei distincte orânduieli – cea naţională a României interbelice, cea comunistă, întinsă pe patru decenii, şi cea postrevoluţionară, a cărei tranziţie nu se mai termină, plus avantajul de a fi avut anume suficient timp în fiecare din ele ca să le cunoască în toată maşinăria lor. La care se adaugă un razboi mondial, două cutremure devastatoare, o rebeliune şi mai bine de şapte decenii petrecute în Bucureşti, în casa de pe strada doctor Turnescu nr. 5.“ (Barbu CIOCULESCU)

     „Încă de la începutul împrietenirii noastre, Barbu mi-a inspirat încrederea că alături de el eram ferită de primejdiile acelor timpuri de restrişte, căci atât firea sa, de o limpezime solară, cât şi subiectele încântătoarelor lui evocări păreau a ridica un scut de apărare în jurul nostru, protejându-ne de răul din afară, fie chiar şi numai pentru cele câteva ceasuri petrecute împreună.“ (Monica PILLAT)