s-a spus despre mine ca sunt specialist in copilarie ca stiu
pe dinafara cursurile de disperare ale bunicilor mei
si la nevoie pot face rost de pasari pe cer
ca la marginea memoriei detin gradini suspendate
unde cultiv primaveri nelumite ca seva-mi urmeaza
copacii
cu bratele pline de flori de drum spre biserici
si clopote arunca-n ferestre cu nuci de lumina
ca nu mai raman in praful sperantei la capatul
parcului cand luna trage raze si aduna indragostitii
in podul casei cu carti despre originea noptii
langa viespi locuind ilegal pe cum corni
la Vima Mare pe pamanturile colectivizate de iarba
ca inca din viata si din camera alaturata
ma mai aude mama trantind poarta spre visul
in care voia sa ramana
a fost odata
n-ar fi fost sa se spuna