Razboiul Rece: Intelegerile, spionii, minciunile, adevarul

Razboiul Rece: Intelegerile, spionii, minciunile, adevarul - John Lewis Gaddis

 
... europenii înşişi au spulberat apoi o altă iluzie - aceea a unităţii dintre ei -intrând în război în 1914. La rândul său, Primul Război Mondial a produs două elemente convingătoare care justificau sfârşitul dominaţiei coloniale. Unul a venit odată cu Revoluţia Bolşevică, când Lenin a făcut un apel pentru încetarea „imperialismului” sub toate formele sale.
 
Celălalt a venit din Statele Unite. Când Woodrow Wilson a trecut principiul autodeterminării printre cele 14 Puncte ale sale, intenţia lui fusese aceea de a submina atracţia exercitată de bolşevism, însă efectul obţinut a fost entuziasmarea oponenţilor imperialismului din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa. Printre cei însufleţiţi de această idee se numărau Mohandas Gandhi (în India britanică), Ho Şi Min (în Indonezia franceză), Syngman Rhee (în Coreea ocupată de japonezi) şi un tânăr bibliotecar obscur din China, pe nume Mao Zedong.
Insă a fost nevoie de al Doilea Război Mondial pentru a da lovitura de graţie colonialismului, o dată pentru totdeauna: războiul a pus în mişcare procese care, de-a lungul următoarelor două decenii, aveau să pună capăt epocii imperiilor europene, începută în urmă cu cinci secole.
 
Prăbuşirea colonialismului a coincis astfel cu începutul Războiului Rece, însă nu Războiul Rece a constituit cauza acestor evenimente - rădăcinile lor se află în altă parte. Deoarece, aşa cum sublimase Thomas Paine în 1776, că era ilogic ca o insulă să conducă la nesfârşit un continent, era de asemenea foarte puţin probabil, în 1945, ca un continent devastat de război să fie în stare să conducă la nesfârşit restul lumii. Ceea ce s-ar fi întâmplat şi dacă Marea Alianţă din timpul războiului nu s-ar fi desfiinţat.
Nici decolonizarea nu a devenit o chestiune semnificativă la începutul Războiului Rece. Uniunea Sovietică a rămas antiimperialistă - cum putea să nu fie? -, însă înaintarea revoluţiei în ceea ce avea să se numească „lumea a treia” era pentru Stalin, în anii imediat de după război, mai puţin importantă decât refacerea de după război şi încercarea de a-şi extinde influenţa cât mai mult în Europa.
 
Pe de altă parte, nici Statele Unite nu erau interesate să apere colonialismul european. Propria lor istorie începuse cu o revoltă împotriva unui imperiu, şi chiar dacă americanii îşi făcuseră propriile colonii la sfârşitul secolului al XIX-lea - Filipine fiind cea mai importantă -, nu se împăcaseră niciodată cu colonialismul, preferând să-şi exercite influenţa în afara graniţelor prin mijloace economice şi culturale.
 
Prin urmare, nici Moscova şi nici Washingtonul nu au regretat declinul imperiilor europene - şi nici nu au fost preocupate la început de vidurile de putere ce se creau în afara Europei.
Insă această situaţie nu putea dura prea mult. La sfârşitul anului 1949, confruntarea dintre sovietici şi americani pentru Europa ajunsese într-un impas...