Cu o cultură străveche, în care şi-a aflat rădăcinile una dintre cele mai răspândite religii ale lumii (creştinismul), poporul evreu poartă cu sine principii şi valori ancestrale. Identitatea şi viaţa sa se află sub semnul preceptelor din Torah, darul nepreţuit pe care omul l-a primit, pe muntele Sinai, de la însuşi Dumnezeu. Aşa se face că până şi hrana nu este doar pentru supravieţuire sau pentru procurarea plăcerii, ci înglobează simboluri şi reguli aproape ritualice. De la pasca de Paşte, la semnificaţia vinului şi modul de a consuma carnea, masa este parte integrantă din modalitatea complexă de a-şi exprima şi trăi credinţa. La iudaici, religia, stilul de viaţă şi bucătăria se află în strânsă legătură. Religia, mai exact Torah şi Talmudul dictează ceea ce este interzis şi ceea ce este kosher (cuşer) = “curat”. Vă invităm să parcurgeţi meniurile dintre aceste pagini, între care avem convingerea că veţi descoperi şi multe alte surprize culinare, pregătite după reţete concepute în mod raţional, şi nu în ultimul rând, unele mai delicioase decât altele! Aşadar, poftiţi la masă, cu be teavon!
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.