Staretul Daniil de la Rarau si Rugul Aprins

      În Athos există o credinţă: dacă mai ţine Dumnezeu lumea, este pentru că, la miezul nopţii, călugării se roagă. În Athos a deprins Sandu Tudor (viitorul monah Agaton şi apoi stareţul Daniil) Rugăciunea Inimii şi s-a întărit în convingerea că numai schimbarea profundă, prin rugăciune, a inimii oame­nilor poate regenera neamul. "Pentru mine, pentru neamul meu, cred că este mai rodnică cunoaşterea Athosului decât orice loc din Apus… Prefacerea omului trupesc în om duhovnicesc este o mare minune”, spunea el. Plănuia ca la Mănăstirea Rarău să înfiinţeze un centru isihast asemenea Rugului Aprins de la Bucureşti. Fiara roşie nu l-a lăsat. A fost închis la Aiud. A refuzat orice compromis şi a murit ca un mucenic. Pentru că nu încăpea în sicriu, i-au tăiat picioarele de la genunchi şi i le-au pus în sicriu.
     Mărturisitorii cei adevăraţi ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, şi nici prigoana, nici temniţa, nici chinurile, nici lanţurile nu i-au spăimântat, ci cu putere de sus credinţa şi neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.