Diferenţa dintre o persoanã cu potenţial şi o persoanã cu performanţe
înalte constã în felul de a privi viaţa: prima aşteaptã ocazii
favorabile, cealaltã le creeazã. Fie cã munciţi pe cont propriu, fie cã
munciţi pentru un şef, chiar şi nesuferit, devotamentul dvs. pentru
performanţã va influenţa circumstanţele vieţii. Devotamentul pentru
performanţã reprezintã ştiinţa de a dãrui şi de a primi în egalã
mãsurã. Procesul performanţei nu înseamnã a fi numãrul unu, ci a face o
cursã bunã şi a obţine cel mai bun rezultat personal. Viaţa are
urcuşuri şi coborâşuri, pe drum existã bariere, dar procesul înaltei
performanţe poate fi accesibil tuturor. Autorul vã prezintã cei şapte
paşi ai acestui proces, de la primul, momentul adevãrului, pânã la
ultimul, întocmirea planului de dezvoltare personalã. Pe mãsurã ce
învãţaţi şi aplicaţi fiecare pas, în ordinea stabilitã de autor,
barierele dispar, forţele adormite se trezesc şi întregul dvs.
potenţial poate ieşi la suprafaţã. Fiecare fiinţã umanã deţine un
rezervor de potenţial, depinde de fiecare sã-l exploateze la maximum.
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.