Zilele si jocul

      Tinarul inginer Ben Despina, angajat intr-un institut de proiectare din orasul natal in care a revenit dupa absolvirea studiilor, incearca sa se adapteze atit cerintelor profesionale, cit si atmosferei provinciale larvare. Interiorizat, de o sensibilitate extrema, el resimte impactul cu realitatea ca pe o perpetua agresiune, in care o include si pe mama sa, excesiv de protectoare si anxioasa. Incearca sa regaseasca dialogul cu fostii colegi si prieteni, Dinu Drogeanu si Filip, anihilati de mediocritatea cotidianului socialist, sau sa inteleaga subtila psihologie a directorului Voinea, promotorul unei perverse teorii a adaptabilitatii abil manipulate. Atitudinea contradictorie a inginerului fata de propriile aspiratii inalte, jumatatile de masura si ezitarile nasc situatii echivoce, cum ar fi bizarul triunghi amoros pe care il formeaza cu Alina, fosta sa iubita, si Marcel Senic, sotul acesteia, simultan cu fascinatia erotica fata de juvenila fiica a sefului Securitatii locale sau dialogurile nocturne si imaginare cu mari eroi ai literaturii, al caror interlocutor nu a incetat sa se considere. „Daca vrem, lichea. Daca vrem, baiat bun” este diagnosticul pus de doctorul Senic nu atit contemplativului Ben, cit, mai ales, colegilor sai de serviciu, de care eroul romanului se va desparti in cele din urma, plonjind in necunoscutul unui viitor incert.

       „Manea e unul dintre scriitorii care s-au aflat in gura Leviatanului totalitar, privindu-l in fata, denuntind puterea sa devastatoare, dar si anulind seductia sa falsa si grosolana, mizeria sa de mucava. Maretia literara a lui Manea consta in capacitatea sa de a analiza subtil procesele larvare de degradare, subteranele sufletului si ale sentimentelor in care se elaboreaza mecanismele rezistentei, dar si ale duplicitatii si ale experimentarii curajoase, carnavalul dezlantuit si baroc al minciunii generalizate.” (Claudio Magris)

      „Norman Manea e un introspectiv problematizant pina la nevroza, produs 100% al unei culturi a traumei si a (dez)iluziei. Prea grav (chiar atunci cind problematizeaza burlescul si carnavalescul politic) pentru o cultura ce premiaza excesiv frivolitatea, prea etic pentru o lume literara «evazionist-estetica», prea incomod pentru o societate dominata de ipocrizie, prozatorul s-a impus, decisiv, prin implicarea existentiala, detenta intelectuala si anvergura problematica a unei opere de o profunda, severa, dramatica autenticitate.” (Paul Cernat)

     „Cum ar fi aratat literatura romana fara Norman Manea? Fara el, literatura romana se vede saracita, micsorata. Mai provinciala. Fara cartile lui, dense, diferite una de alta, reinventindu-se una din alta, asa cum el s-a reinventat trecind dintr-o lume in alta, fara sa abandoneze nimic esential. Fara aura pe care i-o dau versiunile internationale ale cartilor sale, fara felul in care s-a racordat, firesc, cu un efort invizibil, la dezbaterea lumii de azi. Fara tensiunea intelectuala pe care a adus-o romanului, fara asumarea riscului de a contrazice stereotipurile, cliseele, mitizarile infantile. Fara modul total in care s-a daruit literaturii.” (Gabriela Adamesteanu)