Conciliile ecumenice: Niceea I si Constantinopol I. Monografii

Conciliile de la Niceea, 325, și Constantinopol, 381, definesc dogma Sfintei Treimi. Mai întâi la Niceea, Părinții conciliari au dezbătut asupra dumnezeirii Fiului, realitate negată de predica preotului Arie și a adepților lui, și au afirmat deoființimea Fiului cu Tatăl, prin consecință egalitatea Fiului în veșnicie, mărire și cinstire cu Tatăl. Apoi la Constantinopol, conciliarii se confruntă cu învățătura episcopului Constantinopolului, Macedonius, și adepților lui, care negau dumnezeirea Duhului Sfânt, și dogmatizează doființimea Duhului Sfânt cu Tatăl și cu Fiul. Astfel, misterul Sfintei Treimi, centrul vieții creștine și originalitatea creștinismului, este afirmat explicit în întreaga Biserică. În Dumnezeu există mia ousia, treis upostaseis, adică o unică esență divină și trei ipostasuri. Atât după Niceea cât și după Constantinopol discuțiile dogmatice au continuat, contribuidu-se astfel la cristalizarea dogmei Sfintei Treimi. Arienii christomaci, dușmani ai lui Cristos, și macedonienii pneumatomahi, dușmani ai Duhului Sfânt, sunt nevoiți să cedeze înaintea ortodoxiei credinței Bisericii exprimate în Crezul Niceno-Constantinopolitan.