Benzile desenate si canonul postmodern

Volumul cuprinde articole de istorie literara, cronici si studii de teorie literara si culturala grupate sub semnul culturii de consum si al noului canon constituit in a doua jumatate a secolului 20.

„Prin zonele de interes pe care le valorifica, Benzile desenate si canonul postmodern incearca sa acopere gusturi, asteptari si niveluri de receptare nuanţate: cronici de intimpinare ale unor bestseller-uri romanesti si universale, articole de teoria imaginii (aplicate benzii desenate, desenului animat sau videoclipului), studii de istoria literaturii (vizind redefinirea noţiunii si o reevaluare a cimpului cultural autohton), manifeste si articole programatice (in care sint demontate o parte dintre prejudecaţile sistemului critic romanesc, inainte si dupa 1989). Prin contactul intre propriile sisteme de valori si cele care se degaja din manuale, dicţionare, antologii, istorii sau monografii, cititorii volumului pot ei insisi ilustra o perspectiva culturala alternativa. O perspectiva in care valorile estetice si cele sociologice coexista, iar autorii si operele relevante ale celor doua circuite (acum reunite) nu se mai exclud reciproc: Calinescu si Tolkien,Amintiri din copilarie si Beavis & Butt-Head, Patapievici si C. Arnal. Amatorii de pariuri culturale vor gasi in Benzile desenate si canonul postmodern nu numai schiţa imprevizibila si deseori fluctuanta a fenomenului literar autohton dupa 1989, dar si pronosticurile autorului, cu gradul lor de realizare sau esec (aparute iniţial in reviste culturale autohtone si intr-un volum de popularizare a literaturii romane in SUA, articolele si studiile din aceasta carte sint republicate cu citeva minime revizuiri si completari) – autorul.

Cartea adreseaza citeva provocari intelectuale diferitelor categorii de cititori: „Publicului nespecializat, ii expune o radiografie a amestecului de genuri care il asalteaza de pe tarabe, din vitrinele librariilor sau din pixelii ecranului televizorului. Istoricilor si criticilor literari, le sugereaza ca disciplina / profesia lor nu mai inseamna astazi, la inceputul secolului 21, stricta analiza literara a unei carţi sau a unei epoci. Profesorilor, studenţilor si elevilor susţinatori ai specializarii fixe, le ofera o alternativa la opţiunea didactica istoricista (necesara, dar mecanica si incompleta), prin recursul la instrumentele teoriei interdisciplinare. In fine, teoreticienilor literari, le intareste convingerea ca textul si imaginea au devenit, in noua asezare postmoderna a valorilor, actori nedesparţiţi ai scenei culturale.” (autorul)