Au trecut multe decenii de când Paramahamsa Yogananda a ţinut cuvântările prezentate în această serie antologică, în care ultima parte o reprezintă „Practica Realizării Sinelui“. Timpul a confirmat veşnicia şi clarviziunea înţelepciunii sale practice, care pătrunde în dimensiunile cele mai profunde ale spiritualităţii, depăşind cu mult hotarele ţărilor şi crezurilor şi vorbind în mod universal despre necesitatea spirituală de apariţie a unei noi civilizaţii pe Pământ.
Într-unu din-discursurile prezentate în volumul „În Căutarea Eternităţii“, primul din serie, Paramahamsaji spune: „Ţelul unic al Asociaţiei Realizării-Sinelui (Societatea Yogoda Satsang) este de a-i arăta fiecărui om calea prin care poate intra în contact personal cu Dumnezeu“. Această comuniune divină personală, inima moştenirii sale spirituale, este tema principală şi în această carte. Pe măsură ce zorii unui nou mileniu se apropie, este evident că umanitatea nu-şi poale pune speranţa decât în acele fiinţe care au răbdarea să descopere magnifica iubire şi înţelegere a prezenţei lui Dumnezeu în sufletele noastre, direcţionând fluxul acestora ca un parfum vindecător către toţi membrii familiei noastre mondiale.
Cu toţii parcurgem aceeaşi cale sacră, spre o destinaţie pe care unii dintre noi poate o întrevăd doar foarte vag - o călătorie de autodescoperire ce ni se desfăşoară încet-încet în faţă, dezvăluind pe parcurs noi daruri şi graţii ale sufletului. În funcţie de fiecare dintre noi, pe unii în timp, pe alţii instantaneu, ea conduce către realizarea deplină a ceea ce suntem cu adevărat: nu forma exterioară care ne învăluie, ci scânteia imuabilă a Spiritului Infinit. Rugăciunea mea umilă este ca fiecare cititor să descopere în aceste pagini viziunea profundă a destinului divin şi o nouă conştiinţă a bucuriei inerentă călătoriei spirituale.
Nr. pagini: 223
ISBN: 9737726030
Format: 20x13 cm
An aparitie: 2011
Editie: Brosata/Lucioasa
Autori: Paramahamsa Yogananda