Reincarnarea. Un studiu privind evolutia umana. Invierea corpului si reincarnarea sufletului

     Se vor împlini curând 1500 de ani de când decizia Conciliului din anul 543 d.Hr. a condamnat la uitare învăţăturile sublime, care ar fi trebuit să fi fost atent conservate şi transmise generaţiilor viitoare ca un far în mijlocul recifelor sociale; învăţături care ar dezrădăcina egoismul înspăimântător ce ameninţă să anihileze lumea si care ar insufla răbdare în inimile celor care au fost striviţi sub roata legii cosmice, arătându-le că balanţa Dreptăţii înclină spre partea plină de nelegiuirile lor din timpuri trecute; învăţături care ar fi bine primite de către mase şi pentru înţelegerea cărora nu ar fi nevoie de o cultură intelectuală înaltă.
     A fost una dintre cele mai mari nenorociri care s-ar fi putut abate asupra neamurilor din Occident, mai ales asupra celor europene, care au fost astfel lipsite timp de secole de această cunoaştere indispensabilă. Urmându-i pe atât de mulţi alţii, privim drept o datorie re-oferirea ei, de data aceasta într-o formă clară, logică, iluminatoare, aşa cum este prezentată în învăţăturile teozofice. Necesitatea acestui demers este tot mai imperativă atunci când luăm în considerare o creştere a scepticismului şi a materialismului în rândul claselor intelectuale, în timp ce oamenii cei mulţi şi-au părăsit credinţa lor oarbă doar pentru a ceda în faţa indiferenţei religioase.
     Pentru fiecare suflet trezit apare întrebarea:
     De ce există răul?
     Atâta vreme cât enigma rămâne neelucidată, suferinţa rămâne un sfinx ameninţător, potrivnic lui Dumnezeu şi gata să devoreze omenirea.
     Cheia secretului stă în evoluţie, care poate fi împlinită doar prin intermediul continuei reveniri a sufletelor pe pământ.
Cândva, când omul va învăţa că suferinţa este rezultatul necesar al manifestării divine, că inegalităţile în materie de condiţii de viaţă sunt urmarea diferitelor etape pe care fiinţele le-au atins si a acţiunii schimbătoare a voinţei lor, că faza dureroasă durează doar o clipă în eternitate şi că stă în puterea noastră să-i grăbim dispariţia, că, deşi sclavi ai trecutului, noi suntem maeştri ai viitorului, în care, în cele din urmă, acelaşi scop glorios le aşteaptă pe toate fiinţele — atunci disperarea se va sfârşi, ura, invidia şi răzvrătirea vor dispărea şi pacea va domni peste o umanitate înţelepţită de cunoaştere. (Theophile Pascal)