Metafizica

…cum ar fi să începi să pictezi universul si pe creator, privind aici si privind dincolo? Cum ar fi dacă descrierea transcendentului nu s-ar mai încurca în cuvinte – greu de tradus, greu de interpretat –, ci s-ar limita la forme si culori, mai usor de trecut de la unul la altul, ca senzatie, dar si ca mesaj, ca emotie, dar si ca sentiment? Cum ar fi dacă divinitatea însăsi ti-ar poza pentru un tablou pe care fiecare generatie îl încearcă si îl ratează?

Si cum ai separa negrul de negru, cel de aici si cel de dincolo, dacă ti s-ar lărgi orizontul dincolo de imediat, de senzitiv, de stiinta exactă?
Cât de uimit ai fi si cât de greu ti-ar fi să povestesti totul celorlalti!

Dar menit să ajungă el însusi maestru ascendent si să-i ghideze pe altii în eforturile lor, Dimitrie Cantemir (1673-1723) reuseste să picteze în cuvinte cercetarea universului si a ceea ce este dincolo de el, surprinzând continua miscare, aparentul paradox si necesitatea compasiunii pentru a cuprinde întregul.

„La început apăreau întunecimi foarte dese şi foarte obscure, cărora le lipsea curentul de aer şi, fiind lipsite de un început, nu aveau nici o dimensiune în înălţime, profunzime sau lăţime. După ele văzui un abis de apă elementală care nu se putea sonda. Ea nu era altceva decât o apă curată şi fără gust, dar lipsită de o formă specială, ca şi cum era un corp fără corp. Îi zic o apă abisală, nu deasă şi condensată pentru că, fiind lipsită de cele trei dimensiuni ale corpurilor, excludea orice formă specifică. Şi îi zic elementală pentru că, fiind prima dintre toate corpurile, e răspândită peste tot, lipsită de cantitate, calitate şi de situaţie locală şi de aceea de obicei nu e numită pur şi simplu apă, ci în scrierile sfinte e numită abis, iar în ale noastre gaz de apă, şi, în fine, în limba noastră din cauza lipsei de termeni proprii, e numită haos.”