Alexandru cel Mare

Cartea lui Hans-Joachim Gehrke, un specialist recunoscut în studierea antichităţii greceşti, se ocupă de una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale istoriei antice şi nu numai : Alexandru cel Mare. Cu greu o figură istorică a fascinat oameni din toate epocile la fel de mult ca Alexandru cel Mare. Biografia de faţă îl înfăţişează în diverse ipostaze: ca elev al lui Aristotel, ca implicat în asasinarea tatălui său, regele Filip al II-lea al Macedoniei, ca întemeietor al unui imperiu mondial şi ca tânăr erou care, curând după autozeificare, a murit la vârsta de trezeci şi trei de ani.

Lucrarea istoricului german prezintă cronologic, în cele cinci capitole, traiectoria fulgurantă a vieţii lui Alexandru, personaj care a influenţat din plin lumea antică, atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa. Construcţia cărţii gravitează în jurul capitolului dedicat campaniilor militare ale personajului central, ,,Alexandru Cuceritorul”, în cursul cărora soldaţii macedoneni au înfrânt Imperiul Persan al lui Darius al III şi au  ajuns până în Egipt şi India. Autorul oferă un discurs echilibrat şi aduce în discuţie elementele de realism politic care i-au ghidat acţiunile şi atitudinile lui Alexandru.

Astfel, departe de a fi o descriere admirativă a epopeii militare a lui Alexandru, Gehrke urmăreşte şi disecă limbajul politic şi simbolic utilizat în decursul campaniilor militare, dar şi strategiile şi tacticile care i-au adus un succes de necontestat liderului macedonean. Debutul expediţiei împotriva Imperiului Persan este raportat de Alexandru, prin acţiunile sale, la două evenimente importante din istoria Greciei antice, şi anume războiul cu Troia şi expediţia lui Xerxes care viza oraşele-state greceşti (480 î. H.). Campania lui Alexandru apărea drept o confruntare între eleni şi barbari. Pe plan militar, tocmai pentru a semăna teamă în rândul adversarilor, liderul macedonean nu-i cruţa pe cei care îi opuneau rezistenţă, însă dădea dovadă de clemenţă când inamicii se predau.

Cel de-al patrulea capitol al lucrării se ocupă de o altă ipostază a eroului macedonean, aceea de suveran. Politica sa de cooptare a elitei locale din Imperiul Persan, inclusiv prin căsătoriile ofiţerilor şi soldaţilor săi cu fiicele aristocraţilor,  tensiunea din unele ritualuri orientale preluate de Alexandru, în special proskynesis, şi tradiţia tradiţia militară macedoneană, reprimarea revoltelor şi a actelor de nesupunere sunt şi ele abordate în această secţiune.

Se remarcă efortul autorului de a face a cunoscută publicului larg lumea în care a trăit şi care l-a modelat pe personajul central al acestei cărţi. Primele două capitole sunt paradigmatice în acest sens. Educaţia primită de Alexandru, climatic social, mental şi politic din Macedonia antică, relaţiile cu tatăl său pot explica, într-o măsură semnficativă, comportamentul ulterior al cuceritorului macedonean.

Figura fascinantă şi controversată a lui Alexandru este redată într-o formulă echilibrată, utilă şi agreabilă, în lucrarea reputatului autor german.