Dan Radu Ruşanu, finanţist şi om politic, membru al Partidului Naţional Liberal din ianuarie 1990, „eminenţa cenuşie“ a partidului şi negociatorul desemnat de toate conducerile PNL în relaţia cu celelalte partide. În mai 2013, s-a autosuspendat din partid, ca urmare a nominalizării sale de către Parlament în funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). În 2014, printre alte măsuri, ASF a introdus administrarea specială la S.C. Astra Asigurări, prilej cu care preşedintele României la acea vreme, Traian Băsescu, a afirmat: „Dacă auintrodus Astra într-o astfel de procedură în mod nejustificat, cred că ar trebui să fie consecinţe...“ „Consecinţele“ au urmat la numai cinci zile după acuzaţia de incompetenţă adusă de către preşedintele României lui Dan Radu Ruşanu: pe 25 februarie 2014, acesta a fost arestat. Prilej cu care şi-a propus să devină nu neapărat scriitor de închisoare, ci autorul acestei cărţi despre ceea ce înseamnă culisele puterii în România postdecembristă, scrisă cu un real talent de povestitor. O carte cât un bun roman politic contemporan.
Constantin Munteanu
Editie: Brosata/ Mata
An aparitie: 2017
Limba: Romana
Autori: Dan Radu Rusanu
ISBN: 9786060060550
Format: 13x20cm
Nr. pagini: 208