Taramul mortii. Europa intre Hitler si Stalin

    Ceea ce propunea filozofia critică sau critica raţiunii era o reformă radicală a metafizicii. Mai întâi, printr-un examen critic al pretenţiilor raţiunii teoretice sau speculative, înfăptuit printr-o dublă delimitare. Prin delimitare faţă de pretenţiile tradiţionale ale metafizicii de a reprezenta o cunoaştere a unei lumi a esenţelor suprasensibile, situată dincolo de lumea accesibilă simţurilor noastre, adică o cunoaştere a necondiţionatului şi a absolutului.      
     Totodată, prin delimitarea faţă de scepticismul care contestă posibilitatea metafizicii ca ştiinţă. În al doilea rând, reforma metafizicii propusă de Kant are la bază distincţia sa dintre raţiunea pură, teoretică sau speculativă şi raţiunea pură practică. Prima conţine condiţiile de posibilitate ale oricărei cunoaşteri cu valoare obiectivă, cea de-a doua principiile deciziei şi acţiunii morale. Prin distincţia dintre raţiunea teoretică şi raţiunea practică, Kant respingea atât tentativele metafizicienilor de a fundamenta moralitatea pe cunoaştere, pe exerciţiul raţiunii speculative, cât şi contestarea sceptică a bazei raţionale a moralităţii. În acelaşi timp, această distincţie a constituit punctul de plecare şi de sprijin al unei noi încercări de fundamentare a credinţei religioase, opusă unei fundamentări bazate pe cunoaştere şi pe ştiinţă. În demersul care este critica raţiunii, demers pe care Kant l-a comparat cu un proces, raţiunea este acuzatul, acuzatorul şi apărătorul, judecătorul, precum şi instanţa de la care emană legile care orientează judecata. Americanii consideră că al Doilea Război Mondial a fost „Războiul cel Drept“.
      Însă chiar înainte de a fi izbucnit, aliatul lor Stalin a împuşcat şi a înfometat milioane de cetăţeni sovietici şi nu s-a oprit din asta nici în timpul războiului. Deşi soldaţii americani au eliberat mai multe lagăre de concentrare, nu a au ajuns niciodată să vadă fabricile morţii, zonele în care sau petrecut masacrele şi locurile în care au fost înfometaţi atâţia oameni. În aceste locuri, Hitler şi Stalin au ucis pe scară largă civili. În doisprezece ani, pe un tărâm al morţii întins între Berlin şi Moscova, punând în practică politici de exterminare care nu aveau nimic de a face cu operaţiunile militare, regimul sovietic şi cel nazist au ucis 14 milioane de oameni. La sfârşitul războiului, tărâmurile însângerate au fost izolate de o cortină de fier, iar istoria lor a fost dată uitării.

    În Tărâmul morţii, reputatul istoric Timothy Snyder oferă o inedită investigaţie asupra locurilor în care europenii au fost omorâţi cu milioanele şi o temeinică explicaţie a motivelor şi metodelor folosite de Hitler şi Stalin. El stabileşte locul şi cronologia istoriei Holocaustului, de care a fost responsabil Hitler, şi a Marii Terori, de care s-a făcut vinovat Stalin, prezintă pentru prima dată episoade uitate ale masacrelor naziste şi sovietice şi vine cu o nouă viziune asupra relaţiilor dintre cele două regimuri. Valorificând istoriografia problemei şi sursele primare create în toate limbile importante, Snyder acordă o atenţie specială şi mărturiilor care provin chiar de la victime: scrisori trimise celor de acasă, petice de hârtie aruncate din tren, însemnări zilnice descoperite asupra celor ucişi.

     Temeinic documentată, profund umană şi fără să mai lase loc de interpretări, Tărâmul morţii este o lectură obligatorie pentru cei care caută să înţeleagă rostul principalei tragedii a epocii moderne.