„Privighetoare a Romaniei“ pe scena Bayreuth-ului wagnerian de la
începutul secolului trecut, recrutata în 1914 ca agent secret al
Berlinului, Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei de
umbra a nazismului. Metamorfozata în „Privighetoarea lui Carol II“,
Eminenta cenusie, egeria si Marea Doamna a dictaturii antonesciene, l-a
slujit pe Hitler, catre care „si-a ciripit“ propriul sot, pe Octavian
Goga, dar si pe Carol II, pe Maresal, ca, de altfel, pe toti cei din
stafful celui de-al III-lea Reich, si i-a condus cu sarg si cu panas la
pierzanie.
Viata si moarte, „intriga si iubire“, politica de
culise si spionaj în linia întai a frontului deschis de catre Führer în
Estul „salbatic“, toate puse în scena de o femeie de o salbatica
vitalitate, cu apetit de felina la ospatul Vietii, care si-a conspirat
destinul anume pentru a culege si laurii puterii. Cu orice pret, cu
orice risc.