Eminescu Ta[Tat] twam asi "Ace(a)sta eşti tu" - texte eminesciene

„[...] pentru noi – îi scria Maiorescu în 4/16 febr. 1884 lui Eminescu, aflat la Ober-Döbling – geniul d-tale poetic [...] este şi va rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenţei române”.

Era prima privire pătrunzător-cuprinzătoare dinspre noi înspre Poet. Cele care i-au urmat s-au înşirat, mărgăritare, pe acelaşi fir al Ariadnei. lorga îl percepea drept „expre¬sia integrală a sufletului românesc”; G. Călinescu conchide că Poetul: „Nu nutrea nicio aspiraţie pentru sine, ci numai pentru poporul din care făcea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decât un individ”; pentru Blaga, Eminescu era „marele copac din care toţi ne tragem”, în timp ce Noica susţine că, datorită lui Eminescu, „credem a şti ce suntem şi care e vibraţia noastră în adânc”.

Dar, şi Eminescu a privit – priveşte, încă, şi, fără îndoială, va mai privi – înspre noi. Noi, cei de azi, ca şi cei de ieri sau cei de mâine. Căci, aşa cum noi ne identificăm în/prin Eminescu, tot astfel, la rândul său, el s-a identificat – exponenţial – în/prin noi:

• „Iar noi locului ne ţinem, • „De la Nistru pân'la Tisa
Cum am fost aşa rămânem” (Revedere) Tot românul plânsu-mi-s-a” (Doină)