Luna Zadar

Albert, un tinar debusolat al perioadei postdecembriste din Romania, descopera dupa moartea mamei sale, in arhivele Securitatii Statului din perioada comunista, ca aceasta a facut parte din structurile fostei politii politice. Mai departe povestea isi desira singura personajele, fie printre filele dosarului de urmarire informativa, fie prin Belgradul bombardat de nu se stie cine, fie printr-un Stockholm in care lumea traieste straniu de simplu, incercind virtutile vietii care cauta continuu sa se alimenteze cu energii pozitive.

Luna Zadar este in aparenta o carte despre nimeni si despre nimic, in cel mai curat sens camusian, strainul si cititorul se intilnesc empatic pe fiecare pagina, iar fiecare il interogheaza pe celalalt.

Adrian Alui Gheorghe forteaza limitele expresiei si ale sensului in acest roman insolit, in care tema de baza este cautarea identitatii intr-o lume depersonalizata. 

„Luna Zadar este romanul unui rebel fara cauza care traieste intr-o lume-azil, fara limite, globalizata. Albert, un melancolic paradoxal, transforma dramaticul in fantasmagorii, sperind cu patima ca doar delirul cuvintelor poate inlocui viata. Adrian Alui Gheorghe experimenteaza poetic si teatral deopotriva, in doze bine echilibrate stilistic, schimbind macazul absurdist cu cel istoric si invers, cauta sa converteasca transa in tristete si iubirea in aventura picaresca. Sub semnul unui Kafka superstar, niste specialisti ai nimicului dau o sansa vietii aflind un antidot in fictiunile spontane care se substituie realitatii. De la arhivele Securitatii la fauna interlopa iugoslava, din oglinzile expatriatului la cele ale fiului pornit in cautarea tatalui, nimic nu pregateste decisiv sensul unei vieti. Poate doar un cintec talisman ce spar-ge zidurile identitare si care spune ca tristetea e tamaduitoare. Adrian Alui Gheorghe scrie despre si pentru cei ce traiesc boala fericirii nu mai departe de conventia amagitoare ce-o defineste. Luna Zadar e totodata povestea unei initieri in care personajul strabate, de fapt, drumul invers.” (Marius Mihet)