Pisica rupta

      Nu-i fascinantă povestea lui Iona? Cine poate să-i vadă, în bezna călduţă a marelui stomac, cosmica uluială cu care primeşte viitura acidă, făcându-l una cu gelatina slinoasă în care şi-a încleiat picioarele, faţa şi mâinile? Urletul lui răzbit în rânza aceea tremurândă pe întuneric, cu milioane de papile hulpave şi înfrăţite în piticimea lor, un polip bălos şi gata să macereze de-a valma pe cele fără de formă. Chilul fetid al mediocrităţii. Şi Iona vărsând de putoare…

      „Este destul de greu să excelezi chiar şi într-un singur gen de artă. Dar să o faci în două genuri atât de diferite ca manieră de manifestare a creativităţii – singurul lucru comun fiind în fapt povestea, dar asta este comună şi vieţilor noastre, până la urmă! – chiar nu este la îndemâna oricui. Lui Mircea Daneliuc îi este.” (Liviu Antonesei)

     „Cu farmec, umor, cu un har al replicii pe care îl au puțini, Daneliuc descrie spectacolele desfășurate în spatele ușilor închise. Pisica ruptă, carte a excepționalelor portrete, poate fi considerată o substanțială contribuție la istoria politică a deceniilor al optulea și al nouălea.” (Cornel Ungureanu, Orizont)

     „Bine-cunoscutul sarcasm cinematografic al regizorului se convertește cu o siguranță uimitoare într-un sarcasm epic pe care nu mă sfiesc să-l numesc, în cele mai bune momente ale sale, celinean.” (Ioan Groșan)