Pusa

      Nu stiu daca baroana Henriette de Hohenzollern Sigmaringen a existat cu adevarat in realitate si a avut destinul personajului acestei carti. In scurta verificare pe care am facut-o in arborele genealogic al familiei regale, am gasit o singura printesa cu acest nume, moarta insa in anul 1907. De aceea, cred ca este vorba, mai degraba, de un personaj fictiv. Dar aceasta are mai putina importanta. Ceea ce conteaza cu adevarat este faptul ca personajul Pusa dobandeste rolul de revelator al caracterelor si al comportamentelor oamenilor atunci cand istoria se involbureaza precum apele unui rau de munte, iar existenta umana [mbraca forma unei curse pentru supravietuire intr-un caiac rafting. Sa tii calea dreapta si sa-ti pastrezi demnitatea devine o utopie atunci cand istoria o ia razna, calaii si victimele isi schimba rolurile intre ei, iar ceea ce ieri era alb devine azi negru.

     Odata inceput, romanul lui Mihai Maxim, Pusa, se citeste dintr-o suflare. Frazele scurte, uneori eliptice, ii confera un ritm foarte alert, oferindu-i cititorului sentimentul ca asista la un film. Simplitatea expunerii sugereaza un scenariu cinematografic. Autorul nu se pierde in analize psihologice si consideratii istorice, nu face judecati de valoare, artisticitatea nu face parte din mizele sale narative. El are strict rolul unui obiectiv cinematografic menit sa importalizeze faptele si vorbele oamenilor si sa le redea asa cum sunt, cu bune si cu rele, fara niciun retus artistic din partea sa.

    Roman de razboi (cu vagi nuante de spionaj), dar si drama sociala, Pusa, este o carte agreabila, scrisa incisiv, simplu, pe intelesul tuturor. Nu stiu nimic despre autorul Mihai Maxim, dar felul sau direct, fara zorzoane, de a face literatura se potriveste perfect lumii tot mai grabite in care traim.